Sunt un idealist, știu. După ce-mi depășesc dubiile inițiale despre orice văd/aud/mi se propune, rămâne doar optimismul bazat pe faptul ca am încredere în intențiile bune ale omenirii -asta doar dacă sunt intrade-văr intenții bune. De obicei, îmi dau seama dacă-i cazul .
Acum mai bine de doi ani am scris primul meu articol în română. L-am întitulat Cum Să-i Dai Pe Toți Ticăloși Afara. L-am scris cu optimismul că (și) în Romania se poate. Știam asta pentru că, deși la vremea aceea eram venit de doar un an, încă nu întâlnisem oameni care nu erau bine intenționați. L-am scris in mare parte și din frustrare. O frustrare care încă o simțeam până la alegerile prezidențiale din 17 noiembrie. Deși Romania este o țară democratică, a căruia legii prevăd niște drepturi anume, cu un sistem de guvernare cât-de-cât transparent, puțini sunt oamenii care își asumă libertațiile democrației și care participă in procesul democratic pe de lung. Am vorbit despre acest process in articolul sus-menționat. E vorba de implicarea civica despre care e nevoie zi cu zi într-o democrație funcționala, nu doar la fiecare patru sau cinci ani in timpul alegerilor. Eu zic ca am avut -și încă am - dreptate.
Bine, ironia nu-mi scapă. Cea mai mare mișcare sociala ultimilor 25 de ani a fost de fapt, legată de alegeri. Dar sa nu uitam că protestele Rosia Montana au fost și ele un start, fiind cea mai mare mișcare socială până atunci. Ca urmare, oameni au început sa asculte și sa se interese un pic mai mult. A fost destul încât acuma, in ultimele luni, răscoala a început sa fie palpabilă, mai ales pe Facebook (unde nu am văzut o singura postare pro Ponta). Mizeriile PSD-ului nu se mai îngropau doar in Românisme gen, "asta-i Romania." Erau și discuții, era lume revoltata, deja îmi dădusem seama ca începeau sa se disipeze straturile de ceața intre 'noi' și 'ei'. Politica nu mai este doar 'a lor'.
E drept ca "Președintele Care Unește" ne-a unit împotriva lui, și ca nu a fost o mișcare democratica spre un scop anume, dar cred ca a fost altceva ce ne-a mobilizat: mica posibilitate ca poate se poate. Când mai este speranță, mai este și viață, și viața este o lupta cu adversitatea - o lupta de care nu se scapă. Asa deci, pe 17, s-a făcut dreptate in lupta noastră. Nu vorbesc de noi cei 'deștepți' sau 'răsăriți' sau 'anticomuniști'. Astea-s analogii facile și putin valabile din multe puncte de vedere. Vorbesc de noi cei care s-au implicat. Pur și simplu, e victoria oamenilor care le pasa de ce se întâmplă in țara lor.
Nu am vrut sa scriu postul acesta ca sa intru in discuții despre politicieni, pentru că ei vin și pleacă (N.B: din cauza noastră). Vroiam doar sa-i incurajez pe toți care au participat la o schimbare mare de mentalitate. Acum suntem doar la un început, și doar așa se începe. Pas cu pas.
Acum mai bine de doi ani am scris primul meu articol în română. L-am întitulat Cum Să-i Dai Pe Toți Ticăloși Afara. L-am scris cu optimismul că (și) în Romania se poate. Știam asta pentru că, deși la vremea aceea eram venit de doar un an, încă nu întâlnisem oameni care nu erau bine intenționați. L-am scris in mare parte și din frustrare. O frustrare care încă o simțeam până la alegerile prezidențiale din 17 noiembrie. Deși Romania este o țară democratică, a căruia legii prevăd niște drepturi anume, cu un sistem de guvernare cât-de-cât transparent, puțini sunt oamenii care își asumă libertațiile democrației și care participă in procesul democratic pe de lung. Am vorbit despre acest process in articolul sus-menționat. E vorba de implicarea civica despre care e nevoie zi cu zi într-o democrație funcționala, nu doar la fiecare patru sau cinci ani in timpul alegerilor. Eu zic ca am avut -și încă am - dreptate.
Bine, ironia nu-mi scapă. Cea mai mare mișcare sociala ultimilor 25 de ani a fost de fapt, legată de alegeri. Dar sa nu uitam că protestele Rosia Montana au fost și ele un start, fiind cea mai mare mișcare socială până atunci. Ca urmare, oameni au început sa asculte și sa se interese un pic mai mult. A fost destul încât acuma, in ultimele luni, răscoala a început sa fie palpabilă, mai ales pe Facebook (unde nu am văzut o singura postare pro Ponta). Mizeriile PSD-ului nu se mai îngropau doar in Românisme gen, "asta-i Romania." Erau și discuții, era lume revoltata, deja îmi dădusem seama ca începeau sa se disipeze straturile de ceața intre 'noi' și 'ei'. Politica nu mai este doar 'a lor'.
E drept ca "Președintele Care Unește" ne-a unit împotriva lui, și ca nu a fost o mișcare democratica spre un scop anume, dar cred ca a fost altceva ce ne-a mobilizat: mica posibilitate ca poate se poate. Când mai este speranță, mai este și viață, și viața este o lupta cu adversitatea - o lupta de care nu se scapă. Asa deci, pe 17, s-a făcut dreptate in lupta noastră. Nu vorbesc de noi cei 'deștepți' sau 'răsăriți' sau 'anticomuniști'. Astea-s analogii facile și putin valabile din multe puncte de vedere. Vorbesc de noi cei care s-au implicat. Pur și simplu, e victoria oamenilor care le pasa de ce se întâmplă in țara lor.
Nu am vrut sa scriu postul acesta ca sa intru in discuții despre politicieni, pentru că ei vin și pleacă (N.B: din cauza noastră). Vroiam doar sa-i incurajez pe toți care au participat la o schimbare mare de mentalitate. Acum suntem doar la un început, și doar așa se începe. Pas cu pas.
Interesant articolul, adevarat !
ReplyDelete