Who Really Won The Romanian Elections?

If I translate my English posts into Romanian, it's only fair to return the favour. Although I'm going to cover the central theme of the previous post (written in Romanian), I'd rather let my writing take its course and let the text speak naturally, without relying on a source text.

The Presidential elections in Romania marked the end of the Basescu era. During his ten year mandate, he oversaw Romania's integration into NATO and ascension to the EU as well as Romania's most significant level of economic growth since 1989. He also presided over the ongoing theft of national and natural resources, supported corrupt colleagues and businesses, and was the star of numerous scandals including two referendums aimed at his removal.

During Basescu's mandate, I'd wager that Romanian morale reached an all-time low. The '90s, wild as they were, carried a certain optimism. Over time, however, the incompetence of Romanian leaders and their flagrant disrespect for this country's citizens, demonstrated by their inability to provide anything of value, any vision, or even a single cross-country highway, resulted in a demoralized and politically apathetic social class very far removed from the democratic processes that make other countries appear utopian by comparison. Nonetheless, he's proven to be a wily politician and I've a feeling that history will be kind to him.

These elections announced the end of an era and the beginning of another. For Romanians it was a choice between Ponta's Romania of amnesty for politicians convicted of corruption or that of Iohannis who endorsed honest and hard-working Transylvanian-Saxon ethics as the head of an alliance that includes Basescu's Liberal Democratic party. At least with Ponta, there was no reason to worry about yet another facade, it was pretty clear what he was up to. Ponta, who, upon visiting China, lauded the "Great Communist Party and all of its accomplishments" made it easy for his PSD cronies to be labelled 'communist remnants'. It would be difficult to argue that they are not. Their ideological and spiritual leader is none other than Ion Illiescu, the man who took over after 1989 and under whose 'leadership' Romania's political class was schooled in graft, incompetence, and petty squabbles.

I don't want to get into the politics much more than this, suffice to say that, at the beginning of the year, 90% of Romanians would've told you that Ponta would be their future president. What's incredible is that, even then, very few relished the prospect. His tenure as prime minister cemented his reputation as a liar and a cheat. However, given the PSD grip on the voting masses (pensioners, public servants, those living on social assistance), there was little doubt that the outcome might be any different.

Everybody knew that in order to defeat Ponta Romanians needed a good alternative candidate. Moreover, there was a tacit understanding that *if* anything were to change, the apathetic and traditionally uninterested part of the electorate would have to participate en masse.

When I first moved here and I started meeting new people and talking to them, there was something that just didn't click. I couldn't understand why a country with such smart people (most of those I was meeting and speaking with) still put up with the mess the politicians were making. How did these bandits get into power, why were they voted in time and again? It was mind-boggling. And that's when I found out that the "smart Romanian's" solution was to just ignore the problem. "Oh, I don't get mixed up in all that, it's just dirt." "I'll do my thing, they'll do their thing, you can't win with those people." And on and on with this defeatist and fatalistic view of the political situation here. That was when I struggled to write the longest thing I'd ever written in Romanian -up to that point (Here it is if you're interested in running it through freetranslation.com).

The gist of it is that the politicians aren't the problem as much as an uninterested and passive electorate is the problem. The people in parliament are there because they were voted in by other people – it doesn't matter if those who vote are illiterate, or that they only care about getting their pensions, or because they got a sack of flour and a bottle of vegetable oil right before the election. They voted, period. Moreover, democracy is a two-way process that takes place in between, not just during, elections; another concept completely alien to 99% of Romanians.

Until now.

This past election wasn’t about Klaus Iohannis’s victory. That’s almost irrelevant. He’s yet to prove himself on the national stage and he’s still the leader of a political party with plenty of baggage. This was bigger. This was the first time, since 1989, that millions of Romanians actually witnessed democracy in action. This is huge. It’s reflected in the words of a friend at work, who voted for the first time, “After these elections I realized I need to be more politically informed,” he said. Others echoed this sentiment, and it’s not surprising to see why; the previously uninvolved voters were able to see firsthand that tangible changes are possible, even in Romania.  So, it's the average Romanian who won the elections, and it's time for all the incompetent Romanian politicians to start worrying about their jobs. 


Cine A Câștigat Alegerile De Fapt?

Sunt un idealist, știu. După ce-mi depășesc dubiile inițiale despre orice văd/aud/mi se propune, rămâne doar optimismul bazat pe faptul ca am încredere în intențiile bune ale omenirii -asta doar dacă sunt intrade-văr intenții bune. De obicei, îmi dau seama dacă-i cazul .

Acum mai bine de doi ani am scris primul meu articol în română. L-am întitulat Cum Să-i Dai Pe Toți Ticăloși Afara. L-am scris cu optimismul că (și) în Romania se poate. Știam asta pentru că, deși la vremea aceea eram venit de doar un an, încă nu întâlnisem oameni care nu erau bine intenționați. L-am scris in mare parte și din frustrare. O frustrare care încă o simțeam până la alegerile prezidențiale din 17 noiembrie. Deși Romania este o țară democratică, a căruia legii prevăd niște drepturi anume, cu un sistem de guvernare cât-de-cât transparent, puțini sunt oamenii care își asumă libertațiile democrației și care participă in procesul democratic pe de lung. Am vorbit despre acest process in articolul sus-menționat. E vorba de implicarea civica despre care e nevoie zi cu zi într-o democrație funcționala, nu doar la fiecare patru sau cinci ani in timpul alegerilor. Eu zic ca am avut -și încă am - dreptate.

Bine, ironia nu-mi scapă. Cea mai mare mișcare sociala ultimilor 25 de ani a fost de fapt, legată de alegeri. Dar sa nu uitam că protestele Rosia Montana au fost și ele un start, fiind cea mai mare mișcare socială până atunci. Ca urmare, oameni au început sa asculte și sa se interese un pic mai mult. A fost destul încât acuma, in ultimele luni, răscoala a început sa fie palpabilă, mai ales pe Facebook (unde nu am văzut o singura postare pro Ponta). Mizeriile PSD-ului nu se mai îngropau doar in Românisme gen, "asta-i Romania." Erau și discuții, era lume revoltata, deja îmi dădusem seama ca începeau sa se disipeze straturile de ceața intre 'noi' și 'ei'. Politica nu mai este doar 'a lor'.

E drept ca "Președintele Care Unește" ne-a unit împotriva lui, și ca nu a fost o mișcare democratica spre un scop anume, dar cred ca a fost altceva ce ne-a mobilizat: mica posibilitate ca poate se poate. Când mai este speranță, mai este și viață, și viața este o lupta cu adversitatea - o lupta de care nu se scapă. Asa deci, pe 17, s-a făcut dreptate in lupta noastră. Nu vorbesc de noi cei 'deștepți' sau 'răsăriți' sau 'anticomuniști'. Astea-s analogii facile și putin valabile din multe puncte de vedere. Vorbesc de noi cei care s-au implicat. Pur și simplu, e victoria oamenilor care le pasa de ce se întâmplă in țara lor.

Nu am vrut sa scriu postul acesta ca sa intru in discuții despre politicieni, pentru că ei vin și pleacă (N.B: din cauza noastră). Vroiam doar sa-i incurajez pe toți care au participat la o schimbare mare de mentalitate. Acum suntem doar la un început, și doar așa se începe. Pas cu pas.


A Letter To The Romanian Diaspora

My dear friends,

Call me sentimental, but this image broke my heart.

Of all the scribbles on that lousy piece of paper, the one that ripped into me is not political, it's not directed at Ponta, and it has nothing to do with voting. It takes on many other overtones, however.
It is indignant, because you wrote that at a moment when you felt stripped of your dignity. It's despairing in its tone because you're fighting windmills. And finally, it's a very poignant cry for something that every human needs: a home.

If  the word "Londra" weren't written on that paper, I could imagine the same scribbles plastered all over a local sign. Except for that one exclamation, at the very bottom, in red pen. "Vrem Acasa!!!"

I understand the frustration of living in a place that, although hospitable, can never be like home. I understand the futility of imagining 'what if' you could live in Romania. I mean really live - not just survive - and benefit from good infrastructure, efficient service, and pleasant interactions because social norms dictate all of this.

It's especially hard because the longer I live here, the easier it is to understand why you needed to leave. It's even harder for you because you keep waiting for it to get better while you're gone.

It won't.

We're not going to have a more competent Romanian ministry of foreign affairs if you don't come back. We're not going to have better infrastructure if you don't come back. We're not going to be more efficient or more 'civilized' if you don't come back. And you've already noticed that you won't get to vote...if you don't come back.

But here is what you can do.
1. Find a job here.
2. Open a business here.
3. Open a business somewhere else and service it from Romania.
4. Get involved in anything here so that you can pave your way to an eventual return.

None of those are easy, but here's the hardest thing you'll have to do: Take a (big) risk on a big dream. 

If you find a job, it probably won't pay as much as the one you left. If you open a business you'll have unimaginable headaches. 

But let's look at the flip side.

Do you really love the job you have now? Is it worth the pangs of nostalgia you get every time Christmas or Easter rolls around? Is it worth adding the word 'distant' alongside 'relatives'? Is it worth missing your friends? Is it worth the genetically modified, chemically boosted, sugar injected everything that you eat? Is it worth the huge mortgage, rent, utility, or transportation bills you're paying in your highly 'developed' city?

And if you really, really love what you're doing now. Is it truly impossible to do it in Romania? Or is it just hard..and risky? Should I start listing all the quotes from wise people who've suggested that hard work and risk generate bigger rewards than anything that's comfortable and easy?

That's really the only difference between living in Romania and wherever you left for a better life. It's harder here. That is a big difference to be sure, a deal-breaker even. But if the risk pays off, you'll be infinitely happier. I should know, it's what I did.

Here's to happy returns,

PS: If Ponta does win on Sunday,  I might just join you. Please make sure that doesn't happen.

EDIT -  November 17, 2014: Thanks in part to your votes, it looks like I'm not going anywhere. What are you still waiting for?


I've been busy

There was a roadtrip in August. Instead of leaving the country for more cosmopolitan destinations, my soon-to-be wife and I wanted to see what Romania has to offer. More than we were able to see in ten days on the road it turns out.
I'm still sorting pictures though, and probably at some point in the middle of winter, with summer nostalgia at its peak, I will have finished the post, complete with sun-drenched images.

Although I've become involved in a couple of new projects (in addition to work), there is no one thing that's keeping me from writing other than the feeling that I'd be doing it because I have to.

I could have written about the Canadians who opened a nice little bistro in Piata Muzeului. About the Cluj Comedy festival, about voting in the recent (and upcoming) election. There are also good things happening with local businesses, most notably an improvement in quality of products and services in some cases.

But there are still hard facts of life that remind me I live in the developing world and things could be so much better, 'if only'. Lots of 'if onlies'. Do I really want to write about every single case where just one change could make the entire system better? Not really, even though I probably should.

Finally, I've also been too busy just plain living. Somehow, my social circle has grown exponentially this year. That means less writing, more socializing. It also means I'm more emotionally invested in my life in Cluj and that's more difficult than it sounds - there was a certain charm to being unsettled and in transit. I no longer feel like a permanent tourist, but a citizen of Cluj. The road ahead is looking more and more like the one we traveled this summer. Exciting.


O Ţara în Căutarea Sensului Existenței

Am spus că o să scriu și în română, și mă gândesc că ar fi cazul să încep cu un articol scris mai demult (în engleza). L-am ales pe acesta pentru-că din toate care le-am scris încă este relevant și va mai rămâne relevant câțiva ani. Așa e cu o țâra în dezvoltare, care-și caută definiția existentei sale. Spun asta pentru că nu este corupția și proasta guvernantă care ar trebui sa definească țara aceasta și nu cred ca-i destul să spunem că natura frumoasă ne definește, asta poate fi 'spusă' de multe alte țări. Deci, mai cautăm.

Bineînțeles, vor fi greșeli de gramatică și de lexic, dar cred ca esențialul se transmite.

(Link to the original in English)

Este incredibil de ușor de a devia de la subiect, atunci când încerci să analizezi psihicul, mai ales atunci când vorbim despre psihologia de grup, în sine o discuție încărcată în care liniile dintre realitate, generalizare, și stereotip sunt neclare. Cu toate astea, acest lucru este cu ce am de a lucra, deoarece cu fiecare pagină a cărții "Omul în căutarea sensului vieții" de a lui Viktor Frankl, am fost în stare să găsesc o paralelă între argumentele sale și mentalitatea omniprezentă în viața românilor. Conceptul său, logoterapia, se adresează indivizilor, dar totuși, o mare parte dintre principiile sale se bazează pe observațiile asupra mentalitatea prizonierilor în lagărele naziste, unde el însuși a fost închis în timpul al doilea război mondial.

Este corect de a compara România și românii la lagărele de exterminare naziste și de deținuți acestora? Depinde dacă vorbim despre vremea înainte de 1989 sau de zilele de azi. Chiar și așa știu că e dramatic, dar fără a micșora ceea ce a fost un lagăr nazist, cincizeci de ani de închisoare în propria țară cu nici o speranță de eliberare e sigur că a cauzat niște daune asupra psihicul colectiv. Aș face comparația cu cele trei faze psihologice pe care Frankl le-a observat la prizonieri în lagăre. La început, ei au suferit șoc-ul detenției lor. În România, în ani de după război, acest lucru a însemnat represiunea presei, a bisericii - în special a celor 1,5 milioane romanii aparținând a bisericii Greco-Catolica - a intelectualilor, partidelor politice, și oricine care nu era 'corect politic' (sa nu uităm unde a apărut această expresie). Deodată, milioane de români s-au trezit într-o atmosferă de pericol constant și represiune nemeritată.

Din momentul în care a venit Ceaușescu, majoritatea românilor ar fi intrat în faza a doua, care Frankl descrie a fiind, "o fază de apatie generală în care [deținutul] a fost supus la  un fel de moarte emoționala". Într-adevăr, ce ar fi putut sa facă un om decât de a "amortiza" toate sentimentele sale? Cu statul polițienesc ferm stabilit, și granițele închise, ce speranța mai era că viața s-ar schimba, ce ar fi putut sa facă un om de rând - sau chiar o organizație civilă - pentru a lupta? Apatia, în acest caz, "a fost un mecanism necesar de auto-apărare...a forțat viața interioară a deținutului sa ajungă la un nivel primitiv...la conservarea vieții proprie și apropiatului." România a devenit, din toate punctele de vedere, nu mai mult decât un lagăr masiv unde omul făcea ce i se spunea. Omul putea doar alege să-l accepte sau să moară.

Aici apare partea interesantă. În lagăre, la fel ca sub dictatura brutală prin care românii au suferit, cea mai mare parte a oamenilor nu vroiau sa renunțe și sa moară. Frankl a găsit faptul acestă demn de menționat. Printre atâta mizerie și, în ciuda faptului ca nu aveau nici o asigurare că ar putea trăi pana la sfârșitul zilei, deținuții nu renunțau la viață. De ce? Este un răspuns mai lung, dar în partea de baza a acestuia se află un aspect esențial: că în suferință există încă un oarecare sens în viață. In primul rând, suferința are posibilitatea de a fi transformata într-un triumf personal și în succes. Cele mai rele cazuri, cei care dau în disperare, a observat Frankl, sunt cei care nu găsesc nici un sens în suferința lor. Ei fie uită că sunt și alții carelor le pasa de ei, sau care se bazează pe ei, fie nu-și dau seama că există ceva ce trebuie ei să facă, care nimeni altcineva nu poate. Oricare ar fi motivul, aceasta lipsa de sensul vieții este un catalizator distructiv și deoarece afectează indivizii, aceasta poate și sa afecteze o națiune de întreaga.

Știm foarte bine că, în ciuda a libertăților democratice din România, apatia încă predomină, și într-adevăr există, de asemenea, condiții socio-economice care contribuie la această apatie. Foamea, epuizarea, presiune de la școală și la locul de muncă pot intensifica apatia civică și politică. De ce sa vă faceți griji despre mafioții care conduc țara când existența zilnică este în joc? Frankl, de asemenea, menționează că deținuții aveau un complex de inferioritate adus din faptul ca au fost reduși la un număr tatuat pe brat chiar dacă mulți dintre ei fusese o dată 'cineva'. Pentru români, acest complex de inferioritate este o poveste permanentă. Ascensiunea la Uniunea Europeană nu face neapărat mai bine. Comparații între standardele de viață sunt făcute zilnic, și sunt o reamintire constanta că aproape în orice clasament, România se clasează în partea de jos a Uniunii Europene. Aceste date sunt lovituri constante a moralului și chiar și pentru orice succes personal. Ca prizonierii descriși de Frankl, nu am nici o îndoială că românul "se simte extrem de degradat".

Se pare că, după acei ani negri al comunismului, România este încă în ceea ce descrie Frankl ca a treia etapă, unde de abia ne obișnuim la eliberare. Noi nu credem că libertățile care le avem sunt reale, dimpotrivă credem că există oameni undeva care dețin control asupra soartei noastre, ca iau decizii pentru noi, și, din cauza asta, cel mai bun mod de a supraviețui este de a 'zbura sub radar', sau mai rău, de a accepta aceasta soarta. Că există oameni care fac unele decizii pentru noi este un fapt clar. Dar, din păcate, noi suntem cei care ii punem în aceasta poziție asupra noastră. Noi credem, la fel ca oamenii oprimați de pretutindeni cred, că cei din sus iau și dau mai departe, și ca iobagi ne închinam celor cu autoritate, nu pentru ca asa ar fi corect, dar pentru-ca ne este frică. Un alt aspect al acestei faze este vizibil în mâhnirea generală a oamenilor de aici. Frankl a descris modul în care prizonierii, după eliberare, și-au pierdut capacitatea de a se simți mulțumiți. Nu e de mirare că e atât de greu sa vezi un zâmbet pe buzele unui străin pe stradă.

Este important să se ținem cont de faptul că Viktor Frankl a supraviețuit mizerii și suferințe pe care puțini oameni le pot imagina. Nu face doar teorii bazate pe interviuri clinice. Suferința lui nu a fost pe degeaba, că el a îmbogățit nu doar domeniul psihologiei, dar mai târziu, în mod direct și indirect, a ajutat milioane de oameni în a găsi sensul vieți deșii trăiau într-un "vid existențial". Spre deosebirea psihanaliștilor care ajung la o concluzie despre boala pacientului prin punerea, cap la cap, a fragmentelor din povestea vieții sale și care, după ani de tratament, ar putea doar spune "bine, parcă asta pare a fi nevroza ta și cam acesta ar fi motivul", Frankl a demonstrat că există întotdeauna un element de responsabilitate personală, indiferent de natura sau experiențele unei persoane. Se pune sarcina pe pacient de a trăi viața lui, în scopul de a satisface o cerere, sau un set de cerințe, de la viată -nu invers.

Frankl si-a dat seama că 'principiul plăceri' promovat de Freud nu dă destule răspunsuri, și nici principul lui Adler de 'voința de putere'. Pentru el, este vorba despre voința a sensul vieții si de a traii o viată ghidată de valorile și principiile care validează acest lucru. Putem spune că există o cultură de valori în România? Ia în considerare că lista tipică de reguli pentru copiii de grădinița din Romania se citește mai degrabă ca un prescris de medicamente: "Să nu faci asta, nu-i voie altceva, nu țipa, nu fugii, nu nimic". Nu, nu, si nu. Nu poți, nu e voie, nu este ok.  Copiii de aici sunt crescuți cu mentalitatea unui deținut. În Canada acum ne dăm seama ca problema e cam invers și copiii sunt prea  răsfățați. Asta e altă poveste și arată că nicăieri nu este perfect, dar cel puțin copiii de acolo învață reguli care sunt pozitive și orientate spre valori: Împarte, joacă-te frumos, ceri scuze, cere politicos, și, bineînțeles, "Have Fun!" (Distrează-te).

Dacă nu ar exista valori, nu ar există nici un sens în suferință ori în succes. Ne simțim prinși în capcană pentru că suntem adesea ori nevoiți să reacționăm la circumstanțe mai degrabă decât a face uz de inițiativă noastră omeneasca de a crea, de a construi, și de a se ridica deasupra problemelor cu care ne confruntăm în prezent în favoarea unui obiectiv viitor. Și este important să avem o perspectivă bună pentru viitor, este motivul nostru pentru a trăii - notre raison d'etre. Aici, cuvintele lui Nietzsche sunt atemporale, "el care are un de ce să trăiască poate suporta aproape orice cum."

Care este De Ce-ul Romanilor?
Tineri americani învață repede despre drepturile lor inalienabile la viață, libertate și căutarea fericirii - în care cuvântul "căutare" este, probabil, cel mai relevant. Drepturile de viața și libertatea sunt legate de legi puternice, în timp ce căutarea fericirii presupune libertatea fiecăruia să urmărească obiectivele personale. Nu e perfect, dar se presupune că viața este despre un viitor frumos și despre obiective, și, de asemenea, este și despre responsabilitatea individuală și personala. Aceasta implică faptul că nu este doar vorba despre trăitul de zi cu zi, ci despre o preocupare constantă cu ce presupune cuvântul "fericire" și urmărirea acestuia.

- De ce crezi că fericirea nu există?
- Nu știu ... pentru că asta e ceea ce viața mi-a arătat.
- Viața nu a arătat nimic. Viața doar este, în timp ce noi suntem cei care facem spectacol.*

În timp ce condițiile economice obliga pe mulți români să traiască o viata 'orientată către prezent', nu există nimic care te poate oprii de a de a găsi un sens în suferință și nimic/nimeni nu te împiedică de a 'urma' fericirea (care poate însemna multe în afara de bani). Aceasta este ceea ce dă vieți noastre scopului său. Noi nu avem voie sa credem că traiul de subzistență este ceea ce viața așteaptă de la noi, și nu e de mirare că oamenii care cred ca viața le este datoare, sau mai rău, ca guvernul le-ar fi dator, se simt învinși și vor să renunțe. Ne înșelam pe noi înșine dacă credem că viața are control asupra destinului nostru pentru că în acest fel evităm responsabilitatea personală. Suntem, de fapt, responsabili de a dărui vieții talentele noastre, sudoare noastră, și chiar și suferința noastră, iar prin acestea vom ajunge la acel sens al vieții mereu evaziv.

Este un fel de întâmplare fericită că am citit cartea lui Frankl la scurt timp după Pământ al Oamenilor, scris de Saint-Exupery. El de asemenea, are ceva de spus despre responsabilitate. După ce a descris chinul prietenului sau, Guillaumet, în urma unui accident în Anzi, el spune că eroismul de supraviețuire demonstrat de Guillaumet se baza în sensul de responsabilitate pe care o simțea față de soția sa, de colegi, și de locul  de muncă. Din cauza asta s-a târât prin zăpadă, refuzând să doarmă zile întregi și a sfidat moartea în cele mai adverse condiții. Saint-Exupery scrie, "a fi un om este, tocmai, de a fi responsabil. Este simțul rușinii la vederea mizeriei nemeritate. Este de a fi mândru într-o victorie câștigată de camarazii săi. Este să simți, atunci când clădești ceva, că faci o contribuție la construirea lumii."

Asta, dragă România, este ceea ce aduce sensul vieții. Să-ți pese despre injustiția cu care te înfrunți zi de zi. Să nu-ți pese despre capra vecinului. Să lucrezi pentru un viitor mai bun. Avem nevoie ca copii noștri să învețe aceste valori în momentul în care sunt destul de mari pentru a învăța ceva. Mai mult decât orice, trebuie să fie învățați despre cea mai valoroasa libertate dintre toate, una care a fost batjocorita de comunism, ceea pe care Frankl o numește "ultima dintre libertățile omului":  Libertatea de "a alege atitudinea în orice set de circumstanțe, de a-și alege propriu destin."


16 Reasons Cluj Is The Ideal City For A New Start

I wanted something different. The big-city rat race wasn't doing it for me. I wasn't in any state to settle at my job, to put a down-payment on a thirty year condo mortgage, to get a long-term girlfriend and then to rinse and repeat. A lot of it had to do with not knowing what I wanted exactly, but I knew I didn't want 'this'. And even when I first visited Cluj in 2010, I didn't think Cluj would be 'it'. After all, what could a Romanian city with less than half-a-million inhabitants have to offer anybody from a North American metropolis? It was almost a quaint notion. Still is in some ways.

Crossing the entire city, end to end, in twenty minutes? That's like a drive to the grocery store in Toronto. Tallest building has like, what, fifteen floors? Ha, how puny. There are bigger roller coasters back where I'm from. Oh, is that an Indian restaurant? Yes, the one and only. There is also an  iStyle for all your Apple needs. What's iStyle? Also, with the only escalators in the city at Iulius Mall it sounds like I'll be doing a lot of my own stair climbing. Confirmed.

And yet, three years later, here I still am. 

Turns out walking to the grocery store is way better than driving there. And the lack of tall buildings means I get a nice view of the surrounding hills. Does your big North American city have hills? No, didn't think so. Also, escalators aren't quite as picturesque, are they? As for iStyle/Apple, who cares, I never bought an Apple product and I'm perfectly fine. The one Indian restaurant is owned by an Indian gentleman, a Colonel mind you, who hires the chefs from India. Nothing to complain about there. But I've already suggested Cluj might be the best city on earth. Granted, that was all based on my own experiences. So let's take a look at some hard facts.

1. Lowest Air Pollution in the EU - A recent research project carried out by a French magazine in collaboration with the "Respire" association found Cluj to be the best city in the EU for air quality, edging out Edinburgh in Scotland. The mountain air helps, as does the relatively small size of the city, but the report mentions that it ought to be taken with a grain of salt, as Cluj only has two stations that measure pollution levels. That being said, you can feel the clean air here anytime you get away from the main roads or the busy city center. I even forgot the word 'smog' while living here. 

2. Overall Satisfaction - The most recent version of a EU report that aims to determine how citizens perceive quality of life in their home cities had Cluj sandwiched between Amsterdam and Graz, in 8th place, out of 79 EU cities. Ninety-six percent of respondents declared themselves "satisfied" (or better) with life in Cluj. They didn't ask me, but count me in!

3. Integration of Foreigners - The very same report asked its respondents whether "they agreed or disagreed with two specific statements regarding foreigners: firstly, that the presence of foreigners is good for their city ; and, secondly, that foreigners who live in their city are well integrated." Cluj was in first place, with 91% of respondents issuing positive responses to both questions. It's not surprising though, Romania as a whole is friendly to foreigners, and most people in the larger cities have, at the very least, a basic grasp of English or another major European language. 

4. Cluj is Open for Business - Some will say this is contentious. I was just talking to a friend who says the city is being held back by corrupt officials. Indeed, a former mayor just received a four year prison sentence for corruption, the head of the Cluj County Council is also under arrest in a kickback scandal, and there is very little trust in the public institutions in general. But, things do happen. I've seen the growth over the past three years and it's obvious that the city isn't stagnating in any way, on the contrary. 

To complete the list, here are a handful of business and self-employment opportunities in or around Cluj:  

5. Startup/ IT Business - Talented developers, government incentives in the IT sector, and blazing fast internet are just the tip of the iceberg. Earlier in the year Intel acquired a company with a local office. Facebook has recently done the same with Cluj-founded LiveRail. HP, IBM, Yardi/ Property Shark, and SDL also number among the big names here. While outsourcing is still the bulk of software work done in Cluj, startups are catching on in a big way.

6. Art Studio - A new book names Cluj alongside eleven other 'art cities' to watch in the future. The local market may be in its infancy, but there is a big community of talented and creative people here. Check out this steam-punk bistro pub.

7. Bagel Shop - The staple of any good breakfast, those delicious bread donuts, are nowhere to be found in Cluj. You can weep or you can seize the opportunity and be the first to serve up beautifully toasted bagels with a variety of delicious spreadables. While Romanians are not the ideal early adopters, the bagel might be familiar enough that it could quickly go viral. 

8. Freelance Work - You got skills? Why not do your writing, photography, video, music, design, or software development from one of the coolest cities on the planet? Located near the crossroad of Europe and Asia, you're only far away from Australia. With the low cost of living, you'll manage to live a well-balanced lifestyle.

9. Teach English - While the language is already widely spoken, Romanians are always happy to get extra practice from native speakers. It's a no-brainer.

10. Open the first Resto-lounge - You know those places that serve fusion cuisine, offer uncomfortable dining seating, and combine the atmosphere of bistro, club, and bar? What the hey, Cluj should have one of those. 

11. Open a proper Korean, Mexican, Vietnamese, or Lebanese restaurant - Mexican and Lebanese has been done but I'd say location and quality is what killed 'em. Like anything else, if it's actually good, I have a feeling it would go down pretty well. 

12. Indoor football (soccer) field(s) for winter - In Toronto there were some good choices for winter soccer games. Consider that every winter in Cluj, there are people who play in the snow in -10 degree weather. Can you imagine how they'd line up for a spot in a heated indoor soccer center? The one covered field here is a joke, a wedding tent offers more protection from the elements.  

13. Refurbish the Continental Hotel - The iconic city center landmark has the potential to be the coolest boutique hotel in the region. Apparently there are some property disputes and legal battles surrounding the issue, so it might need plenty of time in addition to money. Nonetheless, it's a gem. 

14. Buy a football (soccer) club - I believe both of the local clubs, U Cluj and CFR Cluj, are on the market. If you're an oil-rich sheikh, you'd be paying pocket change for a team with real European potential. 

15. Build a sustainable Eco-Tourism business - I visited The Organic Art Ranch a couple of weeks ago and enough said, just look at the gallery. A story that struck me though was that of a wealthy businessman who'd visited and insisted on sleeping in the grass under the stars. That's really low overhead.

16. Invest in real-estate - I kind of hate to even suggest this because I'm not a fan of real-estate speculation. However, in this market, it's going nowhere but up. Buy for AirBnB hosting,  to rent, as a second home, or for long term investment. It will bear fruit. 

Some of these suggestions require millions in investment, the others, a willingness to take the plunge. One thing's certain, if you're a self starter, you won't be at a loss for what to do in this little big city. 


Here Is Why Romania's Future Is Bright

The festival is only in its second edition, but following last year's inaugural event, Electric Castle has stirred up enough buzz to attract visitors from beyond Romania's borders. Walking around the festival grounds I had the impression that every other group was comprised of foreigners speaking Hungarian, English, German, or French. And judging by the license plates in the parking lots, every county in Romania was well represented. While there's plenty to be said about the artists and the music, there's something else I want to discuss in this post.

When you think "music festival", the image that comes to mind is that of overly excited youth on a drug and alcohol infused rampage, laying waste to everything in their path. Maybe it has something to do with the way festivals like to promote themselves; these are basically the images that stand out on most 'Official Aftermovie' videos from major music festivals. But obviously the experience is defined by many other factors.

Primarily it's the people.

While the standard in Romania is to expect the worse from others, this notion is quickly dispelled if you're a foreigner. The reason being that you're seen as a paragon of virtue and as a result the natives are able to uncover vast reserves of patience and goodwill. At Electric Castle everyone was a foreigner. The staff were helpful and polite, festival goers were in a buoyant mood, and despite the loud music and (literally) tons of alcohol, civility reigned. I didn't see fights, people butting in lines, nor girls getting harassed by drunk guys. Just positive vibes everywhere. Sure there were probably some incidents, 80,000 people are said to have attended, but I'd venture to say they were isolated.

Then there were the services.

Plenty of places to eat in the Food Court, from Asian to Romanian, and even raw vegan, lots of bars, rest & relaxation areas, and let's not forget the strategically placed port-a-potties. I'm only deducing here, but I imagine that the festival goers managed to maintain the good vibes precisely because the essentials were both adequate and easily accessible. I also noticed that all the temporary fixtures were solid and well installed; wires were running on top of the fencing, well out of the way of clumsy feet, and the little details didn't simply get ignored (just the observations of a former Property Manager). It was also nice to see the organizers provided festival-goers recycling incentives with an 'Eco Station' that collected empty plastic cups in exchange for beer tokens.

Having observed all this, I came to the most important realization of all.

This entire event was created by young people. It was attended by young people. It was served by young people. I'm using the term loosely but I'm pretty sure of one thing; it's unlikely that anyone involved here was more than a child in 1989. Sure, we've all been tainted by the communist legacy, but this festival proves we can shake the stereotypes, we are capable to doing things differently, and that we're able to rise above the 'good enough' mentality in order to create excellence.

As the current political class ages out, they're going to be replaced by people who, by default, have a different approach to getting things done. They will understand business, efficiency, the importance of attention to detail, and they will take pride in a job well done. This is the type of attitude that already comprises a set of ethics. The ethics of success.

Electric Castle embodies these principles, and, if it's anything to go by, Romania's future generations also embody these principles.

Here's to the future.