Skip to main content

O Ţara în Căutarea Sensului Existenței

Am spus că o să scriu și în română, și mă gândesc că ar fi cazul să încep cu un articol scris mai demult (în engleza). L-am ales pe acesta pentru-că din toate care le-am scris încă este relevant și va mai rămâne relevant câțiva ani. Așa e cu o țâra în dezvoltare, care-și caută definiția existentei sale. Spun asta pentru că nu este corupția și proasta guvernantă care ar trebui sa definească țara aceasta și nu cred ca-i destul să spunem că natura frumoasă ne definește, asta poate fi 'spusă' de multe alte țări. Deci, mai cautăm.

Bineînțeles, vor fi greșeli de gramatică și de lexic, dar cred ca esențialul se transmite.

-----------
(Link to the original in English)
-----------

Este incredibil de ușor de a devia de la subiect, atunci când încerci să analizezi psihicul, mai ales atunci când vorbim despre psihologia de grup, în sine o discuție încărcată în care liniile dintre realitate, generalizare, și stereotip sunt neclare. Cu toate astea, acest lucru este cu ce am de a lucra, deoarece cu fiecare pagină a cărții "Omul în căutarea sensului vieții" de a lui Viktor Frankl, am fost în stare să găsesc o paralelă între argumentele sale și mentalitatea omniprezentă în viața românilor. Conceptul său, logoterapia, se adresează indivizilor, dar totuși, o mare parte dintre principiile sale se bazează pe observațiile asupra mentalitatea prizonierilor în lagărele naziste, unde el însuși a fost închis în timpul al doilea război mondial.

Este corect de a compara România și românii la lagărele de exterminare naziste și de deținuți acestora? Depinde dacă vorbim despre vremea înainte de 1989 sau de zilele de azi. Chiar și așa știu că e dramatic, dar fără a micșora ceea ce a fost un lagăr nazist, cincizeci de ani de închisoare în propria țară cu nici o speranță de eliberare e sigur că a cauzat niște daune asupra psihicul colectiv. Aș face comparația cu cele trei faze psihologice pe care Frankl le-a observat la prizonieri în lagăre. La început, ei au suferit șoc-ul detenției lor. În România, în ani de după război, acest lucru a însemnat represiunea presei, a bisericii - în special a celor 1,5 milioane romanii aparținând a bisericii Greco-Catolica - a intelectualilor, partidelor politice, și oricine care nu era 'corect politic' (sa nu uităm unde a apărut această expresie). Deodată, milioane de români s-au trezit într-o atmosferă de pericol constant și represiune nemeritată.

Din momentul în care a venit Ceaușescu, majoritatea românilor ar fi intrat în faza a doua, care Frankl descrie a fiind, "o fază de apatie generală în care [deținutul] a fost supus la  un fel de moarte emoționala". Într-adevăr, ce ar fi putut sa facă un om decât de a "amortiza" toate sentimentele sale? Cu statul polițienesc ferm stabilit, și granițele închise, ce speranța mai era că viața s-ar schimba, ce ar fi putut sa facă un om de rând - sau chiar o organizație civilă - pentru a lupta? Apatia, în acest caz, "a fost un mecanism necesar de auto-apărare...a forțat viața interioară a deținutului sa ajungă la un nivel primitiv...la conservarea vieții proprie și apropiatului." România a devenit, din toate punctele de vedere, nu mai mult decât un lagăr masiv unde omul făcea ce i se spunea. Omul putea doar alege să-l accepte sau să moară.



Aici apare partea interesantă. În lagăre, la fel ca sub dictatura brutală prin care românii au suferit, cea mai mare parte a oamenilor nu vroiau sa renunțe și sa moară. Frankl a găsit faptul acestă demn de menționat. Printre atâta mizerie și, în ciuda faptului ca nu aveau nici o asigurare că ar putea trăi pana la sfârșitul zilei, deținuții nu renunțau la viață. De ce? Este un răspuns mai lung, dar în partea de baza a acestuia se află un aspect esențial: că în suferință există încă un oarecare sens în viață. In primul rând, suferința are posibilitatea de a fi transformata într-un triumf personal și în succes. Cele mai rele cazuri, cei care dau în disperare, a observat Frankl, sunt cei care nu găsesc nici un sens în suferința lor. Ei fie uită că sunt și alții carelor le pasa de ei, sau care se bazează pe ei, fie nu-și dau seama că există ceva ce trebuie ei să facă, care nimeni altcineva nu poate. Oricare ar fi motivul, aceasta lipsa de sensul vieții este un catalizator distructiv și deoarece afectează indivizii, aceasta poate și sa afecteze o națiune de întreaga.

Știm foarte bine că, în ciuda a libertăților democratice din România, apatia încă predomină, și într-adevăr există, de asemenea, condiții socio-economice care contribuie la această apatie. Foamea, epuizarea, presiune de la școală și la locul de muncă pot intensifica apatia civică și politică. De ce sa vă faceți griji despre mafioții care conduc țara când existența zilnică este în joc? Frankl, de asemenea, menționează că deținuții aveau un complex de inferioritate adus din faptul ca au fost reduși la un număr tatuat pe brat chiar dacă mulți dintre ei fusese o dată 'cineva'. Pentru români, acest complex de inferioritate este o poveste permanentă. Ascensiunea la Uniunea Europeană nu face neapărat mai bine. Comparații între standardele de viață sunt făcute zilnic, și sunt o reamintire constanta că aproape în orice clasament, România se clasează în partea de jos a Uniunii Europene. Aceste date sunt lovituri constante a moralului și chiar și pentru orice succes personal. Ca prizonierii descriși de Frankl, nu am nici o îndoială că românul "se simte extrem de degradat".

Se pare că, după acei ani negri al comunismului, România este încă în ceea ce descrie Frankl ca a treia etapă, unde de abia ne obișnuim la eliberare. Noi nu credem că libertățile care le avem sunt reale, dimpotrivă credem că există oameni undeva care dețin control asupra soartei noastre, ca iau decizii pentru noi, și, din cauza asta, cel mai bun mod de a supraviețui este de a 'zbura sub radar', sau mai rău, de a accepta aceasta soarta. Că există oameni care fac unele decizii pentru noi este un fapt clar. Dar, din păcate, noi suntem cei care ii punem în aceasta poziție asupra noastră. Noi credem, la fel ca oamenii oprimați de pretutindeni cred, că cei din sus iau și dau mai departe, și ca iobagi ne închinam celor cu autoritate, nu pentru ca asa ar fi corect, dar pentru-ca ne este frică. Un alt aspect al acestei faze este vizibil în mâhnirea generală a oamenilor de aici. Frankl a descris modul în care prizonierii, după eliberare, și-au pierdut capacitatea de a se simți mulțumiți. Nu e de mirare că e atât de greu sa vezi un zâmbet pe buzele unui străin pe stradă.

Este important să se ținem cont de faptul că Viktor Frankl a supraviețuit mizerii și suferințe pe care puțini oameni le pot imagina. Nu face doar teorii bazate pe interviuri clinice. Suferința lui nu a fost pe degeaba, că el a îmbogățit nu doar domeniul psihologiei, dar mai târziu, în mod direct și indirect, a ajutat milioane de oameni în a găsi sensul vieți deșii trăiau într-un "vid existențial". Spre deosebirea psihanaliștilor care ajung la o concluzie despre boala pacientului prin punerea, cap la cap, a fragmentelor din povestea vieții sale și care, după ani de tratament, ar putea doar spune "bine, parcă asta pare a fi nevroza ta și cam acesta ar fi motivul", Frankl a demonstrat că există întotdeauna un element de responsabilitate personală, indiferent de natura sau experiențele unei persoane. Se pune sarcina pe pacient de a trăi viața lui, în scopul de a satisface o cerere, sau un set de cerințe, de la viată -nu invers.

Frankl si-a dat seama că 'principiul plăceri' promovat de Freud nu dă destule răspunsuri, și nici principul lui Adler de 'voința de putere'. Pentru el, este vorba despre voința a sensul vieții si de a traii o viată ghidată de valorile și principiile care validează acest lucru. Putem spune că există o cultură de valori în România? Ia în considerare că lista tipică de reguli pentru copiii de grădinița din Romania se citește mai degrabă ca un prescris de medicamente: "Să nu faci asta, nu-i voie altceva, nu țipa, nu fugii, nu nimic". Nu, nu, si nu. Nu poți, nu e voie, nu este ok.  Copiii de aici sunt crescuți cu mentalitatea unui deținut. În Canada acum ne dăm seama ca problema e cam invers și copiii sunt prea  răsfățați. Asta e altă poveste și arată că nicăieri nu este perfect, dar cel puțin copiii de acolo învață reguli care sunt pozitive și orientate spre valori: Împarte, joacă-te frumos, ceri scuze, cere politicos, și, bineînțeles, "Have Fun!" (Distrează-te).

Dacă nu ar exista valori, nu ar există nici un sens în suferință ori în succes. Ne simțim prinși în capcană pentru că suntem adesea ori nevoiți să reacționăm la circumstanțe mai degrabă decât a face uz de inițiativă noastră omeneasca de a crea, de a construi, și de a se ridica deasupra problemelor cu care ne confruntăm în prezent în favoarea unui obiectiv viitor. Și este important să avem o perspectivă bună pentru viitor, este motivul nostru pentru a trăii - notre raison d'etre. Aici, cuvintele lui Nietzsche sunt atemporale, "el care are un de ce să trăiască poate suporta aproape orice cum."

Care este De Ce-ul Romanilor?
Tineri americani învață repede despre drepturile lor inalienabile la viață, libertate și căutarea fericirii - în care cuvântul "căutare" este, probabil, cel mai relevant. Drepturile de viața și libertatea sunt legate de legi puternice, în timp ce căutarea fericirii presupune libertatea fiecăruia să urmărească obiectivele personale. Nu e perfect, dar se presupune că viața este despre un viitor frumos și despre obiective, și, de asemenea, este și despre responsabilitatea individuală și personala. Aceasta implică faptul că nu este doar vorba despre trăitul de zi cu zi, ci despre o preocupare constantă cu ce presupune cuvântul "fericire" și urmărirea acestuia.

- De ce crezi că fericirea nu există?
- Nu știu ... pentru că asta e ceea ce viața mi-a arătat.
- Viața nu a arătat nimic. Viața doar este, în timp ce noi suntem cei care facem spectacol.*

În timp ce condițiile economice obliga pe mulți români să traiască o viata 'orientată către prezent', nu există nimic care te poate oprii de a de a găsi un sens în suferință și nimic/nimeni nu te împiedică de a 'urma' fericirea (care poate însemna multe în afara de bani). Aceasta este ceea ce dă vieți noastre scopului său. Noi nu avem voie sa credem că traiul de subzistență este ceea ce viața așteaptă de la noi, și nu e de mirare că oamenii care cred ca viața le este datoare, sau mai rău, ca guvernul le-ar fi dator, se simt învinși și vor să renunțe. Ne înșelam pe noi înșine dacă credem că viața are control asupra destinului nostru pentru că în acest fel evităm responsabilitatea personală. Suntem, de fapt, responsabili de a dărui vieții talentele noastre, sudoare noastră, și chiar și suferința noastră, iar prin acestea vom ajunge la acel sens al vieții mereu evaziv.

Este un fel de întâmplare fericită că am citit cartea lui Frankl la scurt timp după Pământ al Oamenilor, scris de Saint-Exupery. El de asemenea, are ceva de spus despre responsabilitate. După ce a descris chinul prietenului sau, Guillaumet, în urma unui accident în Anzi, el spune că eroismul de supraviețuire demonstrat de Guillaumet se baza în sensul de responsabilitate pe care o simțea față de soția sa, de colegi, și de locul  de muncă. Din cauza asta s-a târât prin zăpadă, refuzând să doarmă zile întregi și a sfidat moartea în cele mai adverse condiții. Saint-Exupery scrie, "a fi un om este, tocmai, de a fi responsabil. Este simțul rușinii la vederea mizeriei nemeritate. Este de a fi mândru într-o victorie câștigată de camarazii săi. Este să simți, atunci când clădești ceva, că faci o contribuție la construirea lumii."

Asta, dragă România, este ceea ce aduce sensul vieții. Să-ți pese despre injustiția cu care te înfrunți zi de zi. Să nu-ți pese despre capra vecinului. Să lucrezi pentru un viitor mai bun. Avem nevoie ca copii noștri să învețe aceste valori în momentul în care sunt destul de mari pentru a învăța ceva. Mai mult decât orice, trebuie să fie învățați despre cea mai valoroasa libertate dintre toate, una care a fost batjocorita de comunism, ceea pe care Frankl o numește "ultima dintre libertățile omului":  Libertatea de "a alege atitudinea în orice set de circumstanțe, de a-și alege propriu destin."



Comments

  1. Noice. De departe cel mai bun articol de până acum!

    ReplyDelete
  2. Salut Bogdan, imi place ce scri pe blogul tau. Iti doresc sa poti intr-o zi sa te intorci si tu. Mersi si de recomandare, o sa caut cartea.

    ReplyDelete

Post a Comment

Popular posts from this blog

10 Reasons Why Romania is Better Than America

Really? Yes, really. Let me count the ways. In America you can get everything you've ever dreamed of: GameBoy, Sega Genesis, plants that look like faces , and more.  Maybe if you work really hard long hours at the job you hate (but that you tell everybody you love lest you appear to be a miserable person), you can even get a flat panel home theater TV that takes up half your basement (on credit, of course). Awesomeness!! In America you can always be sure to be on top of the latest fad, such as devil sticks or Tamagochi and you will be first to read bestsellers like The DaVinci Code and Fifty Shades of Crap literature. Basically there are thousands of ways of feeling accomplished -or pretending that you are - you just need to be there to catch all these wonderful trends on time! I know what you're thinking, how can Romania possibly top all that considering America is also the land of Root beer floats and Antoine Dodson? Everything's been done in America, that's

Is Cluj The Best City On Earth?

It's a question I ask myself at times. Let's put it this way; I've been around. Maybe not all around the world, but halway-ish maybe. Sailed the canals of Amsterdam, biked from one end of Paris to the other, took the train from Budapest to Berlin, drove the 405 in LA, and yeah, I even rode a hay cart back in the day. But other than enjoying all these forms of transportation, I got to enjoy the places I visited. I don't know about you, but when I visit a place I always ask myself,  'would I live here?' While the answer is often 'yes, why not', the only place I moved to was Cluj. Cluj, how do I love thee, let me count the ways: 1. I love your smell. It's like earth, and air, and city. I will never forget my first day here, when I  walked out of the arrivals building at the airport and breathed in your smell. Spring. You're the city of eternal Spring. On a balmy day, it's what you smell like, even if it's December, or August. 2. I l

Are Romanian Women The Most Beautiful In The World?

More than once, I was asked to write about the beauty of Romanian women, but... I have no words. Besides, I may be biased, but clearly it's a rhetorical question. However, there is no shortage of Facebook pages dedicated to the subject. Image: A typical Romanian woman, Madalina Ghenea.

10 More Reasons Romania is Better Than America

I get it. The US is special. I hate to say it, especially as a Canadian, but it is. But it's mostly special because of the America that it used to be. The idea of America is special. There was, once, an American Dream within the reach of any hard working man. It was a country that offered unprecedented freedoms and opportunities unmatched by any other. The great melting pot was about inclusion towards one common goal, it was not divisive, individualistic and driven by a Bergeron-esque vision of 'equality'. Assets were not based on decades-long lines of credit, and salaries kept up with cost of living increases. I could go on about 'the way things used to be' but you can look it all up if you're interested. If you live there, you should be. The reality in America is different now. Sure, it's still the land of plenty. But the plenty is not all good. Plenty of debt, plenty of poverty, plenty of obesity, plenty of civil unrest coupled with plenty of he

10 Things Romania Does (A Bit) Differently - Part 1

A few days ago, after walking into a grocery store, I couldn't help noticing I was in a state of trepidation. The reason? I'd walked in with my gym bag, purposely avoiding the security guy at the entrance. I felt his eyes must be following me and that a loud, "Hey, you!" would ring out the moment I turned into an aisle. It turns out that the longer you live somewhere, the more you get used to it. A truism, of course. What is not immediately apparent is that this isn't necessarily a good thing, especially when you find that you've become used to something you may have found, at some point in the past, in another place, entirely unacceptable. This is why, now that I've crossed over the honeymoon period of my move to Romania, I find my enthusiasm for life here wanes when, for the 286th time, I  am forced to walk into a supermarket through the designated entrance point, even if an empty checkout is much closer and no less accessible. Then, upon entry, a gr

You Can't Plan a Romania Road Trip, But You Should Anyway

I started writing this post in September 2014, not long after coming back from vacation. I dropped it because I got sick of going through the hundreds of pictures we took just to pick the perfect ones for this post. But, like a seed once planted, it needs some water and the right conditions to flourish. In my case: an email from a reader, asking me about road-tripping through Romania, and the chance to lift this weight off my back. So here it is, a summary of one Romania road trip, from Cluj and back. The Itinerary ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------ 2,656 Kilometers. 188 Liters of gas. 2,919 RON. That's more or less the tally for the Romania road trip I took with my roomie/wife Roxana. We could have booked an all-inclusive vacation to Greece, Turkey, or Bulgaria at about the same cost, but how could we resist a road trip? A unique waterfall , the ' tunnel of love ', the best dri

What I Learned About Driving In Romania

I get it now. I understand Romanian drivers and their follies. It's something I thought would never happen. All it took to shape me into a Romanian road rage machine was one month of driving around Cluj and a 400 km round trip. I'm kidding about the rage part. The idea of driving in Cluj was intimidating. Last time I'd driven manual shift was almost ten years ago when a co-worker asked me to drive her and her newly purchased, Pontiac Firefly  home because she had no idea how to do it. So of course I stalled that little bastard all over the place. Little surprise that the idea of driving along busy and narrow European streets was unappealing - especially after years of driving automatic on wide, North American roads. But I managed. Stalled an average of once per trip during the first week, and then a couple of times in the second week, and now, a little over a month later, I sometimes stall at stoplights when I forget I'm driving stick and leave it in gear when I rel

Why Romanians Don't Like Romanians

To my knowledge, this national self-loathing is a uniquely Romanian experience. Maybe we share it with some of our neighbours, but I doubt it. I've never seen a people dislike their own as much as the Romanians. This is going to be highly generalized, but as with most things I write here it's rooted in personal experience and observations. Don't hate the player, hate the game. 1. Romanians like the exotic, to be Romanian is the antithesis of what it means to be exotic. 2 . Romanians are often prejudiced. The thought process goes something like this: If you're Romanian you're probably bereft of interesting experiences and financially limited. You're from 'the-worst-country-on-earth', after all. If  you're well off, then you're just a rich asshole (probably a thief, too). Either way, your Romanian-ness ensures you're seen as a person with limited horizons who likely can't offer anything new or different. If you're Western Europe

10 Things Romania Does (A Bit) Differently - Part 2

Most lists don't begin at number 6, so if you want to start at the beginning, head over to Part 1 . 6.  The Clothes Dryer The mighty clothes dryer, a staple appliance in just about every North American home, is essentially non-existent in Romania. While it isn't suspiciously regarded as a harbinger of death, as is the A/C unit, it takes up a lot of space and consumes plenty of energy, both of which come in short supply relative to Romanian preferences. Besides, if everyone had a dryer, then balconies, clothes lines, and drying racks would take up space for no good reason, and doing the laundry would be an all too efficient endeavour (generally considered bad taste in our neck of the woods).  Of course dryers do exist, usually on a steam-drying system, sometimes in a 2-in-1 washer/dryer combination (which requires no external vent or filters), but it's nonetheless a long-forgotten luxury for many a nostalgic expat. 7. Sidewalk Parking I could write several blog post

Here Is Why Romania's Future Is Bright

The festival is only in its second edition, but following last year's inaugural event, Electric Castle has stirred up enough buzz to attract visitors from beyond Romania's borders. Walking around the festival grounds I had the impression that every other group was comprised of foreigners speaking Hungarian, English, German, or French. And judging by the license plates in the parking lots, every county in Romania was well represented. While there's plenty to be said about the artists and the music, there's something else I want to discuss in this post. When you think "music festival", the image that comes to mind is that of overly excited youth on a drug and alcohol infused rampage, laying waste to everything in their path. Maybe it has something to do with the way festivals like to promote themselves; these are basically the images that stand out on most 'Official Aftermovie' videos from major music festivals. But obviously the experience is defined